Friday, 20 November 2015

Branzeturi cum se cuVin - ed.2 - Seara Cabernet - la Rest REX

Joi am fost la o seara de degustari altflel ..
Altfel pentru ca gazda noasta Restaurantul REX ne-a pus la dispozitie Crama REX doar pentru noi !



Dar altfel pentru ca am degustat 5 vinuri Cabernet de la Crama Oprisor! asociate fiecare cu cate o branza de la Delaco interesant aleasa de specialistul nostru Alin Santimbrean.




Aranjate cu stil !

Branzeturile au scos tot ce este mai bun din vin !






Am studiat site-ul sponsorului nostru de vinuri si am ramas placut surprins de ce am gasit :





"Tradițiile, obiceiurile, credințele Olteniei Profunde nu sunt altceva decât respirații de zi cu zi, proaspete, ale unori valori ce surprind de fiecare dată prin originalitatea și puterea lor.

Valorile pe care încercăm să le aducem la lumină pot trăi doar într-un prezent pe care oamenii la care ajunge vinul nostru îl degustă, recunosc și apreciază.

Vinul este mereu un izvor de inspirație, stârnește emoție, leagă prietenii, însoțește viața pe tot parcursul ei, cu părțile ei bune și rele. Astfel noi ne trăim fiecare clipă cu intensitate și încercăm să o împărtășim cu lumea. "

M-au atins aceste idei si voi mai cauta acceasta Crama Oprisor !


Iar sponsorul nostru de branzeturi atat de cunoscutul Delaco spune :
"Ne dorim ca pasiunea noastră să îi inspire și să îi facă să își găsească timp pentru propriile pasiuni. Principalul nostru scop este sa trezim pasiunea in voi, pasiunea pentru orice si in special pentru branzeturi."

Cei care ma cunosc stiu ca eu asta fac ! trezesc pasiunea si incerc sa-i inspir pe cei din jurul meu, pentru ca ei sa-si descopere cea mai buna varianta a lor ! asa ca acest motto al lui Delaco  m-a surprins placut !



Crama Oprisor ne-a propus vinuri din gamele  Cabernet Sauvignon Oprisor, Caloian, Maiastru si La Cetate.


Am avut onoarea ca domnul director regional Nicolae Lintu  sa ne serveasca si sa ne povesteasta impreuna cu domnul Gabriel Cirstea ! Au facut o echipa excelenta !

Perechea care mie mi-a placut si pe care am si votat-o in extragerea oganizata de sponsori este :


4. Grana Padano + La Cetate Cabernet Sauvignon + piper negru si ulei de masline 

Inovatia din aceasa seara a specialistului nostru culinar Alin Santimbrean  a fost piperul de diferite feluri ! 

Grana Padano cu asprimea sa, combinat cu acest Cabernet Sauvignon La Cetate "un vin intens, complicat, o adevarata epopee gustativa" .


Apoi a urmat extragerea castigatorilor ! Au fost si o echipa de polonezi care s-au bucurat de premii !





Castigatorii fericiti cu premiile in brate ! 



A fost frumos ! Crestem de la eveniment la eveniment !
Am fost multi !




Si echipa care venit cu ideile si realizarea evenimentului !














No comments:

Post a Comment